Vicontele de Bragelonne - vol.2 by Alexandre Dumas

Author:Alexandre Dumas
Language: eng
Format: mobi
Publisher: Harq al-Ada
Published: 2011-02-04T23:00:00+00:00

Capitolul XXXII Zestrea

Caii domnului Faucheux erau demni descendenţi din rasa Perche, cu genunchii mari şi cu picioarele tot pe atât de butucănoase. Ca şi caleaşca, ei datau din cealaltă jumătate a veacului. Nu alergau deci cu iuţeala armăsarilor englezeşti ai domnului Fouquet. Astfel că făcură până la Saint-Mandé nu mai puţin de două ceasuri. Se poate spune însă că mer-geau cu o anumită măreţie. Iar măreţia înlătură zdruncinările.

Marchiza se opri în faţa unei porţi binecunoscute, cu toate că n-o văzuse decât o dată, ne amintim, într-o împrejurare nu mai puţin penibilă decât aceea care o aducea aici şi acum. Scoase din buzunar o cheie, o vârî cu mâna ei mică şi albă în broască, împinse uşa, care se deschise fără zgomot, şi-i spuse vânzătorului să urce sipetul la etajul întâi. Dar sipetul acesta era atât de greu, că vânzătorul se văzu silit să-l cheme în ajutor pe vizitiu.

Sipetul fu aşezat în acel mic cabinet, anticameră sau mai degrabă budoar, ce ţinea de salonul unde noi l-am văzut pe domnul Fouquet îngenuncheat la picioarele marchizei. Doamna de Bellière îi dărui un ludovic vizitiului, un surâs fermecător vânzătorului şi le făcu semn la amândoi să plece. Ea închise uşa în urma lor şi rămase astfel singură, în aşteptare, baricadată. Nici un servitor nu se ivea înăuntru. Totul era însă în aşa fel pregătit, de parcă un spirit nevăzut ar fi ghicit nevoile şi dorinţele musafirului, sau mai bine-zis ale musafirei care era aşteptată. Focul în vatră, lumânările în candelabre, răcoritoarele pe mescioară, cărţile pe birou, florile proaspete în vaze japoneze. Ai fi zis o casă a minunilor.

Marchiza aprinse candelabrele, respiră parfumul florilor, se aşeză şi căzu pe dată într-o adâncă visare. Dar această reverie, oricât de tristă, era îmbibată de o anumită dulceaţă. Vedea în faţa sa o comoară pusă în mijlocul camerei. Un milion pe care-l smulsese din averea ei, aşa cum o secerătoare smulge o albăstrea din coroniţa ei. Îşi făurea cele mai dulci visuri. Se gândea mai presus şi mai înainte de toate la un mijloc de a-i lăsa tot acest bănet domnului Fouquet, fără ca el să ştie de unde îi pică un asemenea dar. Un astfel de gând i se înfăţişă, se înţelege, în primul rând în minte. Şi cu toate că, în timp ce se gândea la el, planul i se părea greu de înfăptuit, nu deznădăjdui totuşi în dorinţa de a ajunge la ţintă. Trebuia să sune pentru a-l chema pe domnul Fouquet şi apoi să fugă îndată din casă, mai fericită decât dacă, în loc de a da un milion, ar fi primit ea însăşi un milion. Dar, de când venise aici, din clipa când dăduse cu ochii de acest budoar atât de cochet, din care s-ar fi zis că o cameristă avusese grijă să şteargă până şi ultimul fir de praf, din clipa când văzuse acest salon atât de bine întreţinut, încât ar fi putut crede că zânele care stăteau acolo abia atunci plecaseră, ea se întrebă dacă privirile acelora care fugiseră la ivirea sa, duhuri, zâne, strigoi sau făpturi omeneşti, nu o recunoscuseră cumva.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.